vineri, 16 noiembrie 2018

In viitor se doreşte construirea „Centurii Mării Negre”, o autostradă lungă de 7000 de km


Potrivit publicației Capital.ro, care citează World Higwaz Magazine, în viitor se doreşte construirea „Centurii Mării Negre”, o autostradă lungă de 7000 de km. Lucrările ar trebui să demareze în toate ţările riverane (Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Albania, Grecia) cel târziu în anul 2019, dar o porţiune din autostradă este deja construită la nord de Marea Neagră.
Fiecare stat va plăti porţiunea sa de autostradă din resurse proprii, dar şi din fonduri europene, pentru statele ce fac parte din Uniunea Europeană.
Pe teritoriul României traseul va începe de la Giurgiu, va ajunge la Bucureşti, va urca la Ploieşti – Buzău – Mărăşeşti – Bârlad – Huşi, apoi va intra în Republica Moldova, către Chişinău. Astfel, se va face o importantă legătură rutieră între Bucureşti şi Chişinău. La noi în ţară, autostrada va străbate aproximativ 420 de km.
În total, autostrada Inelară a Mării Negre va avea în jur de 7000 de km şi va fi a doua din lume ca lungime, după cea inelară a Australiei care măsoara 14.500 de km, scrie auto-bild.ro.